Despre relația neserioasă

Am observat că în ultima perioadă tot mai multe persoane preferă să spună că sunt implicați într-o relație complicată. Se pare că termenul de „relație neserioasă” a devenit la modă. Nu e nimic rău în a avea așa ceva atâta timp cât îți asumi și ” intri ” conștient în ea. La început se discuta condițiile. La mine sau la tine? Luăm cina sau nu? Cu sau fără atingeri în public? Și așa mai departe…

În cazul în care nu se discută condițiile devine mai grav. Ea sau el, depinde cine e mai implicat începe să își pună semne de întrebare. Oare e ceva mai mult sau nu? Ar trebui să aduc în discuție subiectul noi, sau ar fi mai bine să aștept până spune el ceva.

Problema cea mai mare în ambele cazuri , din punctul meu de vedere, este teama de atașament. Cu toții am trecut prin suferințe și dezamăgiri. Crezând că ai parte de o altfel de relație , te minți singur spunându-ți că la sfârșitul ei nu vei suferi. Este total fals.
Simplul fapt că te întâlnești constant cu o persoană , indiferent care sunt activitățile comune, creezi un atașament . Se formează un sentiment , o stare de plăcere, de care ajungi cu greu să te desparți.

Bineînțeles că este ușor să fii prezent în momentele bune și vesele și să nu îți asumi responsabilitatea momentelor grele prin care cealaltă persoană trece. E comfortabil să mergi acasă după o partida bună de sex, fără să îți faci griji ce cămășă va îmbracă el mâine sau ce va spune ea dacă iese cu băieții la o bere. Dar unde sunt sentimentele ? Am ajuns se ne ghidăm doar după instinctul animalic și uităm să mai simțim. Sau simțim dar dar ne este frică să arătăm.

Teamă se instalează atunci îți faci prea multe griji de ce va crede cel de lângă tine despre ceea ce simți tu. Există varianta să te dezamăgească și să pună punct pentru că el chiar nu își dorește altceva decât o aventură. Tocmai de aceea tăcem și ne mulțumim să primim totuși ceva decât nimic.

La rândul meu sunt implicată într-o astfel de relație. Fiind într-o altă țară , șansele să găsești pe cineva asemănător ție se diminuează. Dar pe noi, ne ține împreună singurătatea. El nu are prieteni aici, eu nu prea îmi dau silința să îmi fac, și stăm împreună că să nu fim singuri. Dar în același timp sentimentul de obișnuință se intaleaza. Trece timpul și nu mai știi dacă e obișnuință sau chiar îți face plăcere să îți petreci timpul cu persoana respectivă. Tocmai de aceea incerc doar sa ma bucur de moment. Poate în unele cazuri nu trebuie să forțăm nimic, ci doar să ne lăsăm duși de val. Timpul înseamnă magie.

LG, Ana